Achizitionarea unui apartament reprezinta una dintre cele mai importante decizii in viata, putand fi pusa pe acelasi plan cu alegerea unei profesii, respectiv cu o cerere in casatorie. Totusi, lucrurile nu se incheie in momentul in care iti pui semnatura pe contract, ci mai degraba abia incep in acel punct, tinand cont de faptul ca va fi nevoie sa mobilezi fiecare camera. Multe produse s-ar putea inscrie pe lista celor care trebuie cumparate cu prioritate, insa unul se remarca, din perspectiva noastra: este vorba despre un dozator cu apa imbuteliata, iar, citind in continuare, vei afla motivele.
In primul rand, un astfel de echipament furnizeaza accesul la o apa imbuteliata de calitate superioara, incomparabil mai buna decat apa de la robinet, care in Romania nu poate fi neaparat descrisa drept potabila, judecand dupa aspectul, mirosul si mai ales gustul sau. In schimb, optand pentru un furnizor precum H2On.ro, vei primi, oriunde in tara, in cel mai scurt timp, fie bidoane de 19litri cu apa marca proprie (premiata inclusiv la nivel international – Superior Taste Award, din partea International Taste Institute din Bruxelles, in 2019, 2020, 2021 si 2022, ultima oara cu mentiunea trei stele/punctaj maxim), fie marca AQUAVIA (alcalina, cu un pH de 9.4).
In al doilea rand, trebuie sa tii cont ca apa este considerata singura bautura 100% esentiala vietii, avand efecte exclusiv benefice asupra organismului uman, prin sprijinirea desfasurarii proceselor sale interne la parametrii optimi. Avand acest criteriu in minte, este absolut logic sa iti dotezi apartamentul in principal cu apa imbuteliata si abia apoi cu sucuri, bere etc. Acestea din urma pluseaza doar la capitole precum gust, satisfactie de moment etc., insa nu aduc un avantaj pentru sanatate. In plus, asa cum spuneam, in alte tari, apa curenta asigura inclusiv o hidratare desavarsita, insa nu este cazul si in Romania.
In al treilea rand, apa imbuteliata reprezinta o nevoie cruciala a corpului, aflandu-se la baza celebrei piramide a lui Maslow (nevoi fiziologice primare – siguranta si securitate personala – nevoi sociale si de apartenenta – nevoia de recunoastere sociala – autorealizarea si dezvoltarea personala). Practic, este normal ca mai intai sa-ti dotezi locuinta cu echipamente si produse care deservesc nevoile de baza (unitati sanitare, dozatoare si bidoane, calorifer, frigider, cuptor, sistem de alarma etc.), abia apoi urmand celelalte (electronice, biblioteca etc.).
H2On.ro, apa imbuteliata in cele mai bune conditii
Compania romaneasca H2On.ro furnizeaza apa imbuteliata in cele mai avantajoase conditii pentru clientii sai: rapid, ieftin (un bidon de 19litri marca proprie costa numai 23 de lei, iar unul AQUAVIA – 45 de lei), convenabil (printr-o simpla apasare de buton, online) si fara a plati altceva cu exceptia produselor propriu-zise (spre exemplu, nu exista taxe de livrare, cat timp se comanda minimum doua bidoane) etc. Astfel, ai sansa de a incepe “cu dreptul” viata in noul tau apartament, ceea ce iti da speranta ca vei reusi sa imbunatatesti si alte aspecte, atat pe plan profesional, cat si personal, nu doar hidratarea corespunzatoare. Iti uram inspiratie in toate deciziile pe care le vei lua, de acum inainte!